Uite cine ce gândește!

– Teo, dă-mi şi mie o bucăţică mică de ciocolată!

– Păi, păi… îţi face rău! După ce că şi aşa primesc ciocolată puţină şi rar, mai vrea şi să-i dau de la mine… îi dau, aşa, un pic de tot şi mă grăbesc să o înghit pe toată şi apoi mai cer… dacă cer insistent, sigur mai primesc puţin. Sau altceva, oricum, ca să tac, tot primesc ceva. Că şi Alex, când era mai mic, i-a zis o mătuşa să nu mai ţipe că nu rezolvă nimic şi Alex i-a răspuns: „Cum nu, dacă ţip îmi dă ce vreau”. Cam aşa stă treaba, dar ne descurcăm. Când venim de la grădi, trebuie să ne spălăm pe mâini, să ne schimbăm (sau măcar să renunţăm la pantalonii de afară) şi să mâncăm. Eu nu înţeleg de ce trebuie să fac toate astea acasă, când la grădi am stat bine-mersi îmbrăcat aşa şi m-am tăvălit şi în clasă, dar, mai ales, în curte…. Plus că eu am treabă acasă, am de făcut un garaj, trebuie să mă uit la desene animate, Alex trebuie să lucreze, nu-i aşa, Alex?

– Da, eu am nişte „lucraţii” de făcut şi mama nu mă lasă să iau foarfeca la mine în cameră. Azi am insistat mult şi am şi plâns şi iar m-am rugat de ea şi nu înţeleg de ce nu a vrut să mă lase să-mi duc în cameră sania cea nouă şi lopata mică cu care am dat zăpada la o parte (mi-a cumpărat-o tati) şi pe care am curăţat-o bine, cu şerveţele umede, ca să fie curată. „Proprietăţile” mele, trebuie să stea la mine în cameră, pe „proprietatea mea”. Am închis cu cheia, să nu intre copiii acolo. De altfel, „eu când o să fiu mare, nu o să fac copii, că nu poţi să te uiţi liniştit la televizor”. Şi mami mă supără şi „îmi dă ocazia să nu-i spun ceva”. Am întrebat-o dacă vrea să am secrete faţă de ea. „Ei, bine…” nu mai ştiu ce mi-a zis. Dar, vorbind de mami, ce e aşa de important să mănânci mereu? Şi la grădi, şi acasă… mereu mă întreabă acelaşi lucru, dacă am mâncat, ce am mâncat… ca să scap îi zic că da şi că nu mai ştiu ce şi chiar nu mai ştiu, mai ales când nu mănânc. Dar şi Teo mă supără. Odată am căzut la grădi şi m-am lovit rău şi am plâns şi m-a durut. În drum spre casă, Teo plângea ca să-i ia tati ceva şi i-am spus şi eu că tati ne-a luat deja, sunt acasă dulciuri, cred că-i trebuie o lupă să le vadă. Şi apoi m-a întrebat tati cum s-a întâmplat la grădi şi de ce am căzut şi Teo i-a zis lui tati că şi mie îmi trebuie o lupă să văd pe unde merg… tati a râs, dar mie nu mi s-a părut amuzant deloc. Acasă mă aşteaptă mami, dar, ca să fiu sigur, întreb dacă e cineva acasă înainte să intru în casă, asta e distractiv! Acolo e şi Roby, frăţiorul meu mai mic, nu, Robituş?

– Când mami îmi dă ceva, orice, nu plec până când nu-i cer şi pentru Ale şi pentru Tilo… şi dacă nu sunt ei acasă, cer pentru tati! Îmi place să împart cu ei tot ce primesc, dar cel mai mult îmi place în braţe. E simplu, zic „baţe, baţe” şi am rezolvat. Dacă nu se aude, insist puţin. Mami se tot învârte în bucătărie sau la calculator şi mă plictiseşte, atunci o trag de mână, de haine şi o cert, mai şi plâng, până îşi dă seama că eu am dreptate şi cedează. Cam asta e ideea.