Sa va povestesc ce am auzit vorbindu-se zilele trecute in metrou. Recunosc ca am tras cu urechea pentru ca prea vorbeau tare cei doi si prea mi-a atras atentia povestirea. Unul dintre ei ii impartasea celuilalt ce a patit un prieten al unui prieten, undeva in tara asta frumoasa a noastra. Pe cand respectivul mergea intr-un orasel de provincie pe o strada relativ cunoscuta, la care se lucrase in urma cu cateva luni si care fusese lasata de muncitori semireparata – ca si cand ar fi avut candva de gand sa se intoarca sa mai sape putin acolo sau poate s-o asfalteze -, este oprit de un echipaj local de politie cu motivul ca a intrat pe interzis. Cum, nu ati vazut semnul? Trebuie sa fiti atent la semn…
Semnul cu pricina se pare ca fusese amplasat de curand la capatul strazii (daca o fi fost asa, ca nu s-a intors sa verifice). Politistul cere actele la control si informeaza sec ca amenda pentru intrarea pe interzis este de 360 de lei plus patru puncte (in realitate, codul rutier prevede 2 puncte penalizare si 2 puncte de amenda, adica intre 70 si 105 lei, conform site-ului codulrutier.ro pe care l-am consultat si eu curioasa imediat ce am ajuns acasa).
Omul se ingrijoreaza vizibil, insa politistul il incurajeaza, oferindu-i cu generozitate o amenda mai mica, doar 100 de lei, mai ales ca nu ii cunostea pe cei la care mergea acolo, in orasel, asa ca nu il putea ierta. Prietenul prietenului celui care povestea se conformeaza, da actele si apoi merge la masina politistului, unde acesta deja pregatise pixul si procesul verbal… insa nu se apucase de scris. Urmeaza un dialog referitor la rolul politistilor acolo – doar ca sa incaseze amenezi, ca drumul nu mai e in lucru de mult, ba este si ce, credeti ca ne face placere sa incasam amenzi pentru stat? Bine, dar macar pot plati la dumneavoastra, ca sa nu ma mai puneti pe drumuri? Cum asa? Nu se poate… Sa zica lumea ca dati spaga?
Dupa care politistul are o idee… veniti mai aproape… dati 50 in talon si gata. Puneti-i in talon sa nu vada nimeni. Omul merge la masina si se intoarce catranit. Nu are decat o banconota de 100 de lei, adica fix cat e amenda, asa ca se hotaraste sa o plateasca, insistand ca nu are 50, asta e, nu are unde sa schimbe, asa ca plateste amenda… Pai de ce nu spuneti asa? zice politistul luminandu-se la fata. Am eu rest!!!! Dupa care, schimbul se face rapid, sa nu vada colegul sau vecinul iesit la poarta pe vizavi. Uitati, mototoliti asa banii in palma, cum ii tin eu… hai, mai repede… si aruncati-i jos in masina. Si eu va dau astia 50… Puneti-i in talon, ii vine in ajutorul soferul, deja instruit. Sper insa sa nu ma trezesc coleg cu majoritatea politicenilor, ii mai spune prietenul prietenului celui care povestea toata tarasenia de se auzea in tot vagonul, in loc de „la revedere” politistului. Dupa care isi ia actele si restul (da, restul la spaga!!!!) si pleaca repede…
Ulterior, cand a apucat sa se dezmeticeasca, si-a dat seama cat de mult s-a perfectionat spaga la romani. A primit rest. Ce urmeaza? Bonul fiscal… ca daca nu e cu bon fiscal, inseamna ca va putea sa-si ia amenda gratis si sa plece acasa, dupa cum prevede legea.
PS: nu imi asum si nu garantez veridicitatea celor de mai sus. Este doar o intamplare auzita in metrou…
😉
🙂 Uite, de fapt aşa se nasc bancurile. Ţin minte că am povestit o întâmplare reală petrecută prin 1997 pe blogul meu de lumânări sau într-un comentariu. Numai că la mine, era vorba de nişte cauciucuri mult prea duse, de o bancnotă de 500.000 lei din ăia vechi şi un rest de 300.000 tot vechi şi de talon. Am şi martori! 😉
Aaa, da, era în Bucureşti. la Leu.
:)))))))))))))))
romania te iubesc dă-te dracu
:)))))))))))))))
Vaiiii! Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs!
Cam asa…