Cine nu a gafat vreodata? Cu siguranta ca va aduceti si acum aminte cu o strangere de inima de cea mai recenta gafa si cu multa veselie de cele mai vechi, pentru ca timpul a avut grija sa inlocuiasca sentimentele de jena sau rusine cu nostalgii pline de umor.

Eu as vrea sa va povestesc pe scurt cateva gafe monumentale, care fac parte de mult din folclorul familiei si au fost povestite de nenumarate ori, cu diferite ocazii vesele, devenind un fel de micro-legende de casa. Protagonistul lor este o persoana foarte iubita si importanta pentru ceea ce sunt eu azi, dar care acum ne priveste (sau are altceva mai interesant de facut) dintr-o lume mai buna.

Doamna Buha

Impreuna cu un grup de prieteni, dintre care unii atunci dobanditi, eroul nostru (la vreo 30 de ani, sa-i spunem domnul A. S.) si sotia sa se indreptau spre mare, cu trenul. Cunostintele s-au facut repede, pe peron, Xulescu, Ygrulescu etc si Buha cu sotia, apoi s-a trecut la lucruri mai de seama: organizarea excursiei impreuna, povestirea celor anterioare si concluziile de rigoare etc. Galant prin excelenta cu doamnele, un gentelman desavarsit, A. S. era mereu atent la necesitatile tuturor prezentelor feminine:
– Doamna Xulescu, sunteti bine?
– Doamna Ygrulescu, sa deschid geamul?
– Doamna Buha, mai serviti un pahar de vin? …si tot asa.
La jocurile de societate, A. S. era cel mai priceput. In a da sfaturi. Tot doamnelor:
– Doamna Buha, tineti mana intoarsa la spate, clatinati de 3 ori si apoi aruncati cu zarurile!
– Extraodinar, 6-6! se bucura sincer doamna Buha, multumesc.
Zilele de vacanta s-au scurs repede, tineretea si veselia le-au grabit mersul. In drum spre casa, fiecare a coborat la alta statie, in urma ramanand un nucleu de vechi prieteni care inca mai comentau aventurile abia incheiate. La un moment dat, cineva exclama:
– Dom’ne, si Vasilescu asta, ce figura!
A. S., dupa o scurta trecere in revista a noilor sai prieteni, intreba cu toata candoarea:
– Care Vasilescu?
– Cum care? Prietenul asta al nostru…
– CARE?
– Asta, de e poreclit Buha!!!!!

Ciorba
Invitat fiind in prima tinerete de o fata, care ii facea ochi dulci, sa ia pranzul cu familia sa, A. S. s-a pregatit in detaliu: costum, flori, timiditate si muult bun simt. Exagerat de mult.
Ajuns la destinatie, dupa politeturile de rigoare, s-a trecut la subiect: masa. Asezat intre posibila viitoare soacra si blonda frumusete, A.S. era emotionat. Emotia sa s-a transformat insa foarte repede in groaza combinata cu panica: la felul intai se servea ciorba de loboda! Un fel imposibil de mancat. Repulsia sa fata de verdeturi (destinate mai degraba ratelor decat oamenilor) plutind in farfurie nu avea margini. La fel si blocajul sau. Cauta febril o solutie de a scapa cu fata curata in fata acestei provocari. Si a gasit-o! S-a hotarat sa manance repede, sa inghita loboda impertinenta cu ochii inchisi si pumnii stransi si astfel sa nu-i simta prea tare gustul detestabil. Zis si facut! Termina primul, cu un usor zambet de satisfactie: planul a mers. Gazda, mama domnisoarei, incantata de ce vede, ii comunica vesela si multumita:
– Vai, asa de tare v-a placut ca ati mancat-o imediat. Va mai pun o portie, nu va fie rusine sa cereti!
Si nu i-a fost rusine, ca nu mai avea de ce. Instantaneu, farfuria s-a umplut la loc, cu o portie si mai generoasa din ne-mancabila fiertura. Ce credeti ca a facut A. S.? Va spun eu: a mancat-o si pe asta! Intamplarea are insa si un rezultat util: de atunci, a inceput sa-i placa loboda!

Taxiul
Proaspat sosit dintr-o vizita la distanta, A. S. stabileste cu un taximetrist pe care il cunoscuse foarte recent, sa vina sa-l ia de la gara. Ajuns la statia de taxiuri, nu vede taxiul cautat, cu numar de Ilfov, si incepe un du-te vino obositor, intretaiat de multe apeluri telefonice catre taximetrist.
– Ati ajuns?
– Sigur ca da, va astept in fata.
– Unde sunteti, ca nu va gasesc… a, ba da, vin acum!
Si A. S. alearga grabit, cu valizele dupa el, catre taxiul mult cautat. Taximetristul il ajuta sa-si urce bagajele, el se tranteste, in sfarsit, relaxat pe bancheta din spate si masina porneste. Cand isi mai trage sufletul exclama:
– Bine ca aveam numarul dumneavoastra de telefon, ca nu ne mai gaseam altfel.
– Ce telefon?
– Pai al dumneavoastra, altfel cum credeti ca va puteam suna?
– Cand m-ati sunat?
– Adineauri.
– Nu pe mine m-ati sunat!
– Aoleu, nu aveti dumneavoastra numar de Ilfov?
– Ba da.
– Si nu sunteti dumneavoastra Florin?
– Ba nu.
– Aoleu, ma astepta domnul Florin la gara, va rog sa intoarceti.
– Intorc, dar imi platiti!
– Va platesc…
Si uite asa, A. S. s-a intors la gara, a coborat bagajele din taxi, a platit plimbarea si a pus iar mana pe telefon. Pana la urma, l-a gasit si pe Florin si, garantat, de data asta a retinut bine cum arata.

Ca intre barbati
Au mai trecut niste ani. La serviciu, toti colegii il apreciau: pentru fiecare avea o vorba buna, o incurajare, un sfat. Elegant in cuvinte si gesturi, masurat in aprecieri si comentarii, inca timid si sincer fara limite. Si ca in orice institutie mare de acum cateva zeci de ani, oamenii se cunosc si vorbesc intre si despre ei. Se nimereste ca A. S. sa afle mai multe picanterii despre o colega, sa-i zicem O, pe care mai cu jena, mai cu umor, i le impartaseste unui bun coleg, Parvu. Ca asa si pe dincolo cu seful ei, ca pe masa din sala de sedinte, ca si colegii de la schimb de experienta etc… Colegul asculta constiincios, nu comenteaza si asta e tot. La cateva saptamani, valva mare. Se marita O.
– Ei, na, se marita. Pai cine o ia, mai, pe asta cand toata institutia stie ce hram poarta?
– Cum, nu stii? Parvu!!!

11 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui bibelou Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord