Ce am învăţat până la 40 de ani

Vârsta de care mă temeam încă de când am împlinit 30 de ani a venit mai repede şi mai bogată decât o aşteptam. Mă gândeam la ea ca la ameninţarea din umbră; ca la un drob de sare pe colţul sobei, a cărui cădere speram, cumva, s-o pot evita. Acum însă, schimbând perspectiva, cei 40 de ani în a căror lumină mă voi oglindi curând, sunt metafora apogeului. Odată ajunsă aici, îmi dau seama că, odată cu împlinirea, am învăţat şi:

– să fiu mai îngăduitoare cu greşelile mele; să le disec fără să le amplific efectele; să le înţeleg cauza şi să-mi acord clemenţă, chiar şi atunci când nu prea o merit;

– să fiu calmă atunci când sunt într-un vortex de sentimente contradictorii; am schimbat rolurile, le-am decăzut din dreptul de a mă controla şi umili, atât în forul interior, cât şi în afara sa;

– să nu judec părerile nimănui, dar nici să nu le accept necondiţionat, căci multe dintre ele sunt judecăţi şi pre-judecăţi;

– să uit ceea ce nu mă ajută în niciun fel, indiferent că sunt lucruri rele sau aparent bune;

– să mă detaşez de visele din tinereţe croite pentru persoana care îmi închipuiam că voi fi, şi nu pentru cea care sunt, de fapt, azi; să continui să creez alte vise, pe care, dacă nu voi reuşi sa le îndeplinesc in timp util, să le re-modelez;

Citeste continuarea pe aici.